DIZOLVARE/LICHIDARE/RADIERE/SRL/SRL-D

Pentru radierea societății, aceasta nu trebuie să aibă active (bunuri), datorii la furnizori sau Statul Român şi să aibă toate declarațiile si bilanțurile depuse la zi.

 

Această operațiune se realizează în două etape.


Prima etapă presupune înregistrarea la Registrul Comerțului a cererii de dizolvare si lichidare a societății. La 10-14 zile de la depunerea dosarului, Oficiul Registrului Comerțului va publica în Monitorul Oficial intenția de închidere a firmei. În termen de 30 de zile de la publicare, orice persoană interesată, Administrația Financiară, Primării, etc se pot opune închiderii firmei dacă aceasta are datorii.


Dacă în acest termen nu apare nicio contestație, se va trece la a doua etapă şi anume întocmirea celui de-al doilea dosar, radierea societății.

 

Documente necesare privind întocmirea celor două dosare:
– Certificatul de înregistrare (original)
– Certificatele constatatoare (originale)
– Cărți de identitate asociați (copie)

Ce o să facem noi:
– vom întocmi Hotărârea Adunării Generale a Asociaților sau Decizia Asociatului Unic
– vom întocmi documentele pentru publicarea in Monitorul Oficial
– vom completa formularele tipizate de înregistrare la Registrul Comerțului
– depunem actele  la Registrul Comerțului

 

Durata aproximativa 45 zile lucrătoare